Protest la Spitalul Judetean de Urgenta din Botosani din cauza salariilor

Aproximativ 100 de angajati ai Spitalului Judetean de Urgenta din Botosani au protestat, joi, in fata Institutiei Prefectului, in semn de nemultumire fata de modul de aplicare a Legii privind salarizarea in sistemul bugetar.

La protest au luat parte angajatii laboratoarelor din cadrul spitalului, dar si farmacisti sau infirmieri, care nu au beneficiat, de la 1 martie, de majorari salariale in acelasi timp cu medicii si asistentii medicali, relateaza Agerpres.

“Am iesit astazi in strada sa sustinem revendicarile Federatiei Sanitas, care sunt revendicarile membrilor nostri de sindicat vizavi de modul de aplicare a Legii 153/2017, lege care creeaza, prin aplicarea ei, multe inechitati in randul salariatilor din sanatate si din asistenta sociala. Solicitam ca majorarea salariala sa fie facuta pentru toti salariatii din sanatate, nu in mod discriminatoriu doar pentru unii”, a afirmat liderul sindical, Lia Temciuc, conform sursei mentionate.

Manifestantii sustin ca fiecare categorie de personal are rolul ei in indeplinirea actului medical si trebuie sa beneficieze de aceleasi drepturi ca medici si asistentii medicali.

No Comments Yet.

Leave a comment