Pharma Forum Iasi

Farmacistii si asistentii de farmacie sunt asteptati in perioada 22-23 aprilie la Pharma Forum Iasi, eveniment organizat de Pharma Business Services sub auspiciile Colegiului Farmacistilor din Romania.

“Ca in fiecare an, si editiile Pharma Forum din acest an se vor ridica la nivelul asteptarilor farmacistilor si asistentilor de farmacie. In cadrul Pharma Forum Iasi, participantii vor avea parte de un program stiintific si profesional atractiv. Farmacistii vor avea ocazia sa descopere noutati legate de medicamente si vom dezbate impreuna aspectele economice specifice segmentului farmaceutic. Cele doua directii pe care se axeaza evenimentul – stiintific si profesional, sunt foarte importante, cu atat mai mult cu cat informatiile sunt putin accesibile. Asadar, Pharma Forum va fi de un real folos pentru farmacistii ieseni, dar si pentru cei din celelalte orase viitoare gazde”, declara Prof. Dr. Dumitru Lupuleasa, Presedintele CFR.

Programul stiintific al Pharma Forum Iasi este moderat de presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, Prof. Dr. Dumitru Lupuleasa.

Printre personalitatile care au fost invitate in calitate de speakeri se numara: Farm. Gabriela Streit, Presedinte, Colegiul Farmacistilor Iasi, Conf. dr. Lacramioara Ochiuz, Facultatea de Farmacie, UMF “Gr.T. Popa” Iasi, Conf. dr. Catalina Stan, Facultatea de Farmacie, UMF “Gr.T. Popa” Iasi, Prof. dr. Doina Draganescu, Prodecan, Facultatea de Farmacie, UMF “Carol Davila” Bucuresti.

Pharma Forum Iasi se desfasoara la Hotel Unirea, Sala Cuza, manifestarea fiind creditata de Colegiul Farmacistilor din Romania cu 16 puncte EFC si in curs de acreditare de OAMGMAMR.

No Comments Yet.

Leave a comment