La Mangalia se construieste un bloc ANL pentru cadre medicale

Primaria Municipiului Mangalia, in colaborare cu Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL), a lansat in executie proiectul de edificare a unitatilor locative destinate specialistilor din sanatate care profeseaza la Spitalul Municipal Mangalia.

Potrivit biroului de presa al Primariei Mangalia, autoritatile locale au dat in folosinta gratuita catre A.N.L. un teren de 3.285 mp, pe care a inceput construirea unui bloc de locuinte cu 16 apartamente si garsoniere, destinate cadrelor medicale.

„Un astfel de proiect era asteptat de mult timp de comunitatea medicala din sudul judetului Constanta. Avem nevoie de medici pe anumite specializari deficitare, iar una dintre conditiile puse de cei care ar fi tentati sa vina sa lucreze la noi in spital este chiar asigurarea unei locuinte de serviciu. De aceea, constructia acestor locuinte este o garantie ca vom putea aduce medici noi la Spitalul Municipal Mangalia”, a afirmat managerul unitatii medicale, Alina Nitoi.

No Comments Yet.

Leave a comment