HiperGlicoDay 13 mai 2015

Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” organizeaza miercuri, 13 mai 2015, in Galeria Comerciala Esplanada, Cora Pantelimon, evenimentul HiperGlicoDay, dedicat Zilei Internationale a Asistentului Medical, in scopul de a atrage atentia publicului larg asupra importantei acestei profesii.

Activitatea HiperGlicoDay implica 2000 de testari GRATUITE privind nivelul glicemiei si valorea tensiunii arteriale, pentru clientii Galeriei Comerciale Esplanada, din Cora Pantelimon, in intervalul orar 09.00-20.00. De asemenea, cei care doresc o interpretare a valorii glicemiei sau a tensiunii arteriale, se pot adresa cadrelor medicale care vor fi prezente la eveniment, alaturi de elevii voluntari.

“Actiunea HiperGlicoDay este o activitate umanitara de constientizare a problemelor pe care atat diabetul cat si valorile tensiunii arteriale le ridica asupra sanatatii oamenilor. Ne propunem sa venim in sprijinul celor care doresc sa isi testeze valoarea glicemiei si nivelul tensiunii arteriale, iar din lipsa de timp sau neglijenta, ori necunoastere a importantei, amana aceste investigatii. Astfel, clientii Galeriilor Comerciale Esplanada vor avea posibilitatea ca in 13 mai 2015 sa obtina, cu ajutorul echipei noastre, o evaluare medicala gratuita”, a spus prof Sorina Negrei, coordonatorul evenimentului.

Scopul manifestarii este acela de a oferi o mai buna informare asupra riscurilor produse de valorile crescute sau scazute ale glicemiei si tensiunii arteriale, reprezentand si o maniera de implicare si de informare a publicului, in general.

No Comments Yet.

Leave a comment